cumtrebuie 📝5

Să fie despre devenire, nu doar despre parcurs.

Luna trecută ne-am apucat de construit ceva la propriu. Cu cumpărat de ciment, grinzi și cămăsuială aplicată - nici eu nu știam ce e aia până acum două săptămâni. Mai puțin pretențios spus este un suport, dar toți domnii din magazinele de construcții ridică sprânceana sau te rezolvă repede cu un „nu avem” dacă nu-i zici fix așa - c ă m ă s u i a l ă aplicată. :)

De 16 zile muncim la fundație. Când zic muncim spun chiar asta, pentru că acel ceva îl facem eu și soțul meu de la zero, singuri. Și ne uităm, și măsurăm, și săpăm, și desenăm pe caiet, și iar măsurăm. #mutatînBucovina, gen. Am primit în aceste 16 zile de multe ori întrebări ca „dar nu-i gata partea asta?”, „cât mai durează?”, „păi nu ați măsurat și ieri?”. Dar noi vrem să fim siguri, căci de turnat torni o singură dată.

Și mi-am dat seama de ceva: de multe ori ne vine mai la îndemână (poate și forțați din exterior) să uităm ceea ce ne face cine suntem și să apăsăm accelerația pentru un rezultat, ceva acolo, orice, dar să fie palpabil, să se observe imediat, decât să ne dăm timp. Timpul ne ajută să simțim, nu să facem și atât.

Să fie despre devenire, nu doar despre parcurs.

Vreau să ajung undeva, vreau să fac ceva, vreau să fiu cumva. Dar sunt pregătit pentru asta? Sau măcar 70% pregătit? Emoțional, psihic, profesional? De ce îmi doresc asta? Ce (mi) se întâmplă dacă nu fac asta? La ce reper voi putea să mă întorc când dau de greu? Care-i fundația mea, aia cât mai personală? De unde plec, real, sincer? Simt că am uitat să ne putem întrebări și sărim în dreapta-stânga ca să mai bifăm, ca să mai facem, ca să mai adunăm. Și îmbrățișăm tare repede rețete de „how to” de la unii și alții, cunoscuți sau nu, în loc să… stăm mai întâi cu noi.

Fundația din școli

Săptămâna aceasta am fost invitată să țin un atelier profesorilor care participă la Universitatea de vară Merito Bucovina. Sunt convinsă că ai auzit măcar o dată de Proiectul Merito, gândit să ajute profesorii din țară. Am lucrat cu câteva zeci de cadre didactice din preuniversitar și mi-am dat seama ce nevoie mare este fim dispuși să punem cap la cap drumuri care să ne lege unii de alții.

Tare mulți profesori cu ❤️ sunt aproape singuri în demersurile lor. Cancelariile nu sunt mereu ancoră, resursele sunt puține, problemele multe. Am construit atelierul meu pe cum pot ei să ducă colegilor lor din școli ce învață în săptămâna Universității de Vară. Cei câteva zeci care și-au dat șapte zile din august ca să vină să mai afle ceva să nu țină doar pentru ei.

Prinși unul de altul

Eu am văzut #putereacomunității la Leaders for Justice și mi-am promis că vreau să duc asta în toate locurile în care mă nimeresc.

Nu-i ușor să mergi la colegii tăi și să le propui, așa de nicăieri, să-i înveți ceva. Nu-i ușoară nici organizarea, nu-i simplu de găsit curajul. Motivația poate că pălește și ea. Dar am vrut musai musai să-i duc pe profesori cât mai aplicat spre asta. Sună dur, dar câte unul singur, pe ici pe colo, nu poate schimba sistemul de educație, nu poate ajuta real copiii să fie bine când ajung oameni mari. Cheia este să ne mișcăm împreună!

M-am tot frământat înainte de atelier cum să fac să-i conectez pe acei 30 și ceva unul cu altul. Și m-am gândit la asta. I-am rugat la început să scrie pe bilețele ce-i face pe ei să se dea jos din pat dimineața și să lase acolo o adresă de e-mail sau un număr de telefon.

Cât și-au lucrat task-urile am prins de fiecare bilețel un ac de siguranță. Le-am împărțit la final, fiecăruia aleatoriu. Ca să aibă un ac de siguranță când dau de greu în provocarea pe care le-am lansat-o. Să țină legătura unii cu alții, să se încarce și să se încurajeze. Să aibă unde să se plângă dacă-i nevoie, să aibă cine să-i ridice. Treaba asta poate fi aplicată în multe contexte și comunități. Dacă faci exercițiul acesta vreodată scrie-mi un mail/mesaj cu reacțiile pe care le-ai stârnit, cu ce-ai văzut în ochii oamenilor când le-ai dat asta.

Toată ziua, în sistemul de educație, trebuie să faci hârtii și dosare. Sau să scrii una și alta, că așa trebuie. În tot timpul acesta, fundația se clatină. Crapă. Pentru că nu ne aplecăm asupra lucrurilor care contează. Uităm că dacă n-ai fundație bună pe care să stai, pici. Avem munți de papetărie, avem văi de probleme. Ce ar trebui să facem real în școli?

🗓️Oportunități

Pe perioada verii concursurile și proiectele sunt mai puține. Dar am găsit totuși câteva care merită parcurse. Dacă ești părinte sau profesor, spune-le copiilor, elevilor sau studenților despre aceste oportunități. Dacă ești elev sau student, analizează-le și spune-mi dacă te pot ajuta cu ceva în procesul de aplicare.

• Preînscrieri pentru Programul Future Leaders Exchange, finanțat de Guvernul american. Elevii pot călători în Statele Unite și pot studia la un liceu din SUA un an academic complet.

• Dacă ești antreprenor social, Innovators for Children este un program de accelerare anual dedicat soluțiilor tehnologice care aduc un impact pozitiv pentru bunăstarea copiilor și a adolescenților, prin inovare scalabilă.

• Finanțări și pe Digital Skills EU - se poate aplica până pe 26 septembrie.

• Pasionat de franceză? Editura Act și Politon angajează.

• Blue Book traineeship - programul Comisiei Europene la care se poate înscrie oricine, fără limite de vârstă.

📒Resurse

• „Primii pași în Inteligența Artificială (AI) pentru profesori curioși” - un curs online necesar.

• Tot pe tehnologie în educație, UNESCO a publicat la început de august un raport tare util.

• CJI a lansat ghidul „Bine ați venit în România! Ghid introductiv pentru profesorii de limba română care lucrează cu elevii din familii de refugiați”.

• Dacă ești pasionat de cercetare, aici poți afla mai multe despre ce oportunități ai.

• Cum reacționăm în comunicarea publică la dezinformări.

💭Inspirație

De la Mircea Miclea - „cele trei atitudini de învățare pe care adulții trebuie să și le însușească, pentru o adaptare mai bună la viitorul tot mai volatil”.

Ne (re)citim pe 14 septembrie!

❤️, L.