cumtrebuie 📝14

Să-ți trebuiască.

Pe 16 mai am absolvit Facultatea de Drept. Începută la „Babeș” la Cluj și finalizată la „Cuza” în Iași, facultatea asta m-a ajutat să devin. Să (mă) transform. Numărul acesta de newsletter este despre două lecții mari învățate în aventura asta cu multe fragmente, nu despre ce-am învățat la Drept în sine. Și, pe ici pe colo, poate este și despre „poți să schimbi oricând macazul”, indiferent de circumstanțe. Sper ca această călătorie de astăzi să-ți fie un soi de partener în drumul tău, oricare ar fi el.

Nu mai am o poză chiar de la admitere. Cea de mai sus e de câteva luni mai târziu. Suntem mereu dispuși să pierdem puțin din emoția pe care o trăim la nivel maxim în toate momentele când luăm telefonul să facem „și-o poză” ca să avem amintiri, dar nu ne facem timp o dată pe lună să selectăm din ele, să printăm sau măcar să le punem undeva în cloud. Am pierdut-o, nu știu când și sincer nici nu mai știu ce telefon aveam atunci.

Am învățat că pot alege câte locuri are masa la care stau și eu.

Era 24 iulie când am aflat că am intrat, după un examen de admitere bazat pe raționament logic care m-a provocat pentru că nu făcusem niciun subiect înainte. Nu avusesem timp - eram deja jurnalist cu acte-n regulă de câțiva ani buni și breaking news-urile la nivel național nu-mi lăsau prea mult timp la dispoziție. Mă rog, nu conta, eram pasionată. Iar testul l-am rezolvat în final pentru că făcusem de mică cu tata tot felul de probleme similare.

Pe 24 iulie de atunci, după ce s-au afișat rezultatele eram convinsă că am cucerit lumea pentru că mi-am dorit atât de mult să dau la Drept. Am început să sun oamenii dragi. O reacție care m-a durut, m-a dezamăgit și m-a lăsat cu multe întrebări (care s-au clarificat în final ani mai târziu) a fost cam așa, pe un ton liniar și rece, dezinteresat: „N-ai ce face? De ce ai făcut și asta?”. Au urmat câteva argumente pentru care Dreptul e degeaba, că uite câte exemple care arată că n-ai ce face cu facultatea asta, „oricum ai o facultate, un master, un job, ce-ți mai trebuie” și despre cum am făcut o mare greșeală. Am tăcut. Am făcut glume pe seama mea în apelul ăla ca să pară mai puțin valoros totul (știți voi, clasicele, așa sunt eu, îmi place școala, hahahaha.). M-am cufundat apoi într-o mare tristețe.

Acum veți spune poate că ce mare lucru, doar nu trebuie să ascultăm pe nimeni și că dacă tu crezi suficient în tine este destul. Acum câțiva ani nu se purtau atâtea conversații despre asta și oricum, cu oricâte cărți de psihologie ai citi și oricâte podcast-uri cu Gabor Maté ai asculta nu ești niciodată suficient de pregătit. Suntem ființe sociale, nu suntem făcuți să nu ne pese.

Pe tot parcursul acestor ani am învățat că pot să alege câte locuri are masa la care stau și eu, pe cine primesc lângă mine. Am înțeles că oamenii apropiați la vremea aia nu au avut mereu cele mai bune intenții, indiferent de câte lucruri ne legau. Și că nu-i în regulă să las mereu de la mine.

Revenind la ce-am auzit de la celălalt capăt de fir, știu astăzi că nimeni nu-ți poate spune ce să-ți trebuiască și ce nu. Că cine vrei tu să fii și ce vrei tu să construiești ține doar de tine. Tu depui efortul. Cu mintea de azi n-aș mai permite nimănui „să mă reducă la minim” și nici n-aș mai face glumițe pe seama mea doar ca să nu mai deranjez. Și chiar ieri am citit aici gânduri despre asta, unde Ioana povestește despre cât de importanți sunt oamenii de care ne înconjurăm - un studiu Harvard despre fericire.

Am suferit mult să pierd oameni de lângă mine, însă mă bucur că n-am devenit niciodată cinică. Cred în continuare în oameni și merg cu inima deschisă în fața oricui. Dar mă prețuiesc și pe mine mai mult. Și, ca idee, chiar a meritat.

Selfie-ul ăsta este de la finalul primei sesiuni la Drept. Noroc de arhiva stories.

Din aproape în aproape

A doua mare lecție pe care mi-a predat-o experiența asta este despre răbdarea susținută. Adică nu doar să ai răbdare și atât, ci să ai răbdare să perseverezi și în același timp să ai răbdare și cu tine. Explic. Eu am fost mereu destul de perseverentă și conștiincioasă, dar cred că eram așa și pentru că mă ajuta extrem de tare și contextul. Am avut mereu șansa să învăț și atât. Părinții m-au susținut, m-au ajutat, m-au îngrijit. Treaba mea era doar să-mi fac treaba la școală.

La a doua facultate nu a mai fost așa de ușor. Când lucrezi, faci facultate la nivel licență, dar și doctorat în paralel, ai un proiect comunitar și ai și o familie pariul cu perseverența nu mai seamănă cu o foaie A4 perfectă, ci mai degrabă cu o mulțime de foi mototolite pe care încerci cumva să le aduci la stadiul inițial, dar nu-ți iese niciodată perfect. Este greu să vezi asta când ești perfecționist și cred că este greu chiar și atunci când ești de acord cu „good enough”.

În acești ani am deprins o calitate nouă - răbdarea să perseverez și răbdarea cu mine. Adică da, am depus efort susținut, m-am organizat, am făcut alegeri, dar m-am și îngăduit. Iar asta nu știu dacă m-a făcut un profesionist mai bun (deși în ultimii ani am avut niște reușite de care chiar sunt tare mândră nu pentru ele în sine, ci mai ales pentru că sunt legate de impact în viețile multor altor oameni), dar 100% m-a făcut o viitoare mamă mult mai bună pentru copiii pe care sper să-i am.

Cea mai valoroasă lecție pentru mine este că în acești ani m-am descoperit și m-am îngăduit. Nu știu cât din asta se datorează nivelului înalt care a fost așteptat de la noi studenții la toate materiile (nu vă pot explica cât este de învățat chiar pentru un opțional la Drept, #executaresilită) și cât se datorează faptului că în paralel am citit mult mai mult ca să mă cunosc, nu doar ca să învăț diverse din cărți de non-ficțiune, dar cert este că în acești ani am învățat să trăiesc conștient cu adevărat.

Acum trei ani am constatat că trăiam pe pilot automat, îmi făceam treaba, job-ul, învățatul, Art4Education (azi ArtViitor), rutina, mai strecuram în calendar plecări la ai mei, ieșiri cu prietenii, dar nu stăteam eu cu mine. Până într-un punct în care mi-am dat seama că aș avea o viață mult mai bună dacă n-aș mai privi totul ca întreg, ci din aproape în aproape.

Am învățat să nu mai fie o tragedie că o săptămână nu pot face prea multe pentru școală pentru că mă simt rău și să iau săptămâna aia ca să mă fac bine fără gândul la task-uri sau probleme. Am învățat să ascult activ, nu doar să aud. Am învățat să-mi dau voie să iau decizii în funcție de mine, nu de ce-i musai creionat de societate. Cu adevărat, nu doar pentru că sună bine pe la TED Talks.

Am învățat să mă bucur. Să nu mai vorbesc cu mine cum n-aș vorbi niciodată cu alții. Să nu mă critic pe mine în termeni atât de duri pe care nu i-aș folosi niciodată cu un străin. Să mă cred. Să respir. Să nu mă plafonez. Să-mi spun părerea. Să-mi dau răbdare. Să am răbdare.

Cu toate greutățile ei, cu toate lacrimile curse în anii ăștia, cu toate momentele de neîncredere, cu toate zilele în care m-am simțit și m-am făcut proastă cu adevărat pentru că nu înțelegeam întreruperea prescripției extinctive și cu toate weekend-urile petrecute învățând, experiența asta nu m-a făcut doar jurist. M-a făcut om.

Așa că da. Să-ți trebuiască ce simți tu că-ți trebuie. Că e un an de pauză (așa numitul gap year), că e o funcție de conducere, că e un business, că e o facultate, că vrei să începi un proces de terapie sau că vrei să pui pe picioare un proiect în care nu crede nimeni. Nu contează. Dacă simți, fă asta. Și în drumul tău, nu uita să dai aripi altora.

🗓️Oportunități

Dacă ești părinte sau profesor, spune-le și copiilor, elevilor sau studenților despre aceste oportunități. Dacă ești elev sau student, analizează-le și spune-mi dacă te pot ajuta cu ceva în procesul de aplicare.

• știrileprotv.ro organizează un concurs pentru tinerii jurnaliști. Premiile sunt între 2.000 și 5.000 de euro.

• Se caută prima generație de ambasadori ai metodei Accelerator Predau Viitor, prin care profesorii pot transforma ora de info și/sau TIC în incubator de produse digitale create de elevi.

• ING dă burse pentru elevii și studenții pasionați de programare și robotică.

• Și tot ei „lansează un apel de selecție pentru organizațiile neguvernamentale din 5 domenii de activitate pentru a utiliza mecanismul de strângere de fonduri prin donații individuale disponibil în aplicația mobilă pentru persoane fizice Home’Bank”.

• Cursuri gratuite de graphic și video design.

• Din 26 iunie, un nou call de proiecte pe instaredebine.ro.

📒Resurse

• Un podcast despre cum își găsesc copiii motivația școlară.

• „Cum ne putem pregăti pentru viitor cu ajutorul educației media” - via Centrul pentru Jurnalism Independent.

• Dacă vrei să afli mai multe despre ce înseamnă să scrii și să comunici, las aici revista PRemise, lucrată de studenții mei de anul I de la Comunicare și relații publice.

💭Inspirație

Am găsit un cont tare fain cu și despre cărți și las aici zece lecții curatoriate de ei din cartea Educated, pe care o recomand de asemenea din toată inima!

„1. Education is empowering: Formal education can open doors to new opportunities and broaden your understanding of the world. It's never too late to pursue knowledge.
2. Question everything: Develop critical thinking skills and challenge the information you receive, even from authority figures.
3. The importance of family (Chosen or Biological): Cherish supportive relationships and build a strong network of people who believe in you.
4. Break free from limiting beliefs: Don't let your background or other people's expectations define your potential.
5. Embrace curiosity: Never stop asking questions and learning new things. Curiosity fuels personal growth.
6. The power of perseverance: Overcome obstacles and challenges with determination and resilience.
7. Learn from your past: Use your past experiences, both positive and negative, to shape your future.
8. The courage to walk away: Recognize and remove yourself from toxic or harmful situations.
9. The value of forgiveness: Letting go of resentment can be liberating and allow you to move forward.
10. Find your voice: Express yourself authentically and don't be afraid to share your unique perspective!”

Ne (re)citim pe 11 iulie!

❤️, L.